Prezentarea Asociației

  • by

Câteva cuvinte de început…

Asociația Studenților de la Litere – Universitatea din București (ASLUB) este singura asociație studențească legal constituită la nivelul Facultății de Litere a Universității din București și a luat naștere la 2 martie 2009.

Asociația Studenților de la Litere – Universitatea din București este membră a Asociației Studenților din Universitatea București (ASUB).

Scop

Misiunea Asociației Studenților de la Litere este dublă. Pe de-o parte, reprezentarea drepturilor și intereselor tuturor studenților facultății prin implicarea în structurile decizionale și prin activități specifice și, pe de altă parte, realizarea unor proiecte diverse (culturale, umanitare etc.) ce contribuie semnificativ la dezvoltarea personală și profesională a voluntarilor.

Valori

Unitate

Ce-ar fi voluntariatul dacă n-am fi toți pentru unul și unul pentru toți? ASLUB este, una peste alta, o familie mare. Așa cum se întâmplă în orice familie, fiecare are niște veri pe care-i place mai mult și nu e chiar mereu doar roz. Însă, cu toate astea, noi îi cunoaștem pe cei de lângă noi. Și știm că, indiferent dacă ne uităm la cel din stânga sau la cel din dreapta noastră, vom primi ajutorul lui atunci când îl vom cere. Mai știm și că, atunci când suntem în focurile unui proiect și simțim că nu mai putem, întotdeauna vom avea și la cine să ne plângem, dar și pe cine să rugăm să ne ajute.

Implicare

Așa cum e și într-o familie, și la noi în Asociație fiecare își asumă câte o parte din treabă. Aici ne ajută mult departamentele. Și, cum voluntariatul nu impune nicio obligație, fiecare dintre noi pune osul la treabă doar pentru că își dorește. De-asta vorbim de implicare. Și, chiar dacă nu e doar a noastră, ci a voluntariatului în general, e una dintre valorile care ne definește.

Reprezentare

Poate nu e principalul scop pentru care toți am intrat în Asociație. Și poate implică mai multă seriozitate decât cea care ne caracterizează în mod obișnuit. Însă nu uităm niciodată că, de fapt, reprezentarea e valoarea în jurul căreia întreaga misiune a Asociației se construiește. Dacă nu ne-am implica în ceea ce înseamnă reprezentare, impactul nostru în viața studenților din Facultatea de Litere ar fi unul mult mai mic. Tocmai de aceea încercăm să fim mereu pe baricade – în Consiliul Facultății de Litere, în Senatul Universității din București și peste tot pe unde ni se permite. Și, pe lângă toate astea, ne bucurăm de susținerea tuturor membrilor comunității Facultății de Litere și colaborăm așa cum nu ne-am putea dori mai bune cu conducerea facultății.

Diversitate

Fiecare are culoarea lui. Și, ce e și mai frumos, nimeni nu privește suspicios, răutăcios sau cum mai vreți voi culorile celorlalți. Știm că fiecare este unic și că fiecare om din ASLUB este un om frumos. Și, cu toate astea, când suntem împreună, când suntem noi, suntem și mai frumoși.

Curaj

Despre curaj ne este, poate, cel mai greu să vorbim. Și n-o s-o facem privind înapoi, ci uitându-ne doar înainte. Suntem convinși că, indiferent ce s-ar întâmpla, vom avea curajul să continuăm. Și, oricâte piedici am întâmpina, ne vom ridica întotdeauna și mai puternici. Așa suntem noi. Și de-asta motto-ul nostru este „Memento audere semper!”.

Mascotă

Știm că nu e mascota noastră. Dar, fiind atât de des lângă noi, am început să-l percepem la fel. Da, da, este vorba despre Vasile, motanul de la noi din facultate. Sau, cum îi mai zice lumea, „regele Facultății de Litere”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *