ASLUB

Moto: ,,în răgetul acestei dimineţi de decembrie/ cine eliberează din degetele sale atâta lumină, atâta lumină ?’’(M. Cărtărescu)

S-a vorbit atât de mult despre el: literatura, oamenii, zidurile, buruienile, toate poartă semnele lui. Bineînţeles, a devenit truism. Cu ,,t’’ de la...timp. De la 10 la 12 curs de..., cuvintele sunt pline de ticăituri, paşii pe trotuarele îngheţate, tic tac, printre degete, printre cărţile răsfoite, printre nodurile fularelor fluturând, tic-tac, pe latura tăioasă a cartelelor de metrou, între priviri, sub aripile porumbeilor de lângă Universitate. Nu, nu vom (re)citi ,,Un veac de singurătate’’, deşi e o carte excelentă, deşi ne imaginăm begoniile Ursulei care ,,spunea’’ că ,,timpul nu trece, ci se învîrteşte în loc’’. Nu ne stă capul la proză acum, poate un volum de versuri. Dacă se întâmplă să îl întâlnim pe Mircea Cărtărescu pe holurile facultăţii, îi dăm să ne semneze ,,Aer cu diamante’’ , volumul colectiv  (M. Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan), reeditat după aproape treizeci de ani la Humanitas.

Şi dacă ajungem într-o cameră, neapărat într-o cameră, decojim o portocală şi inundăm camera, pornim muzica : ,, Notre vieille Terre est une étoile/Où toi aussi et tu brilles un peu/Je viens te chanter la ballade/La ballade des gens heureux’’ (am ghicit, e Gerard Lenorman), valsăm fără să ştim să valsăm, ,,La valse a mille temps’’ se potriveşte ca o mănuşă lungă,elegantă, deşi tu eşti încă în blugi. Şi pereţii se pulverizeză şi tu încă te mai învârteşti cu braţele larg deschise, în mijlocul camerei tale în care s-a adunat lumea, în ritmul altui vals, ,,La valse d’Amelie’’. Pentru că îţi plăcuse aşa de tare personajul acela cu destinul lui fabulos, voiai chiar să ai bretonul ca al lui Audrey Tautou în rolul lui Amelie Poulain.