Spectacolul „Umbre de lumină” (premieră: 10 octombrie 2008) reuneşte pe scena teatrului Odeon graţia, frumuseţea, expresia senzuală a mimicii şi exuberanţa mişcării cu care ne-a obişnuit dansatorul şi coregraful Razvan Mazilu. Coregrafia şi scenografia reprezentaţiei este semnată de Philippe Tréhet.
Dansatorul este „homo ludens” iar coregrafia (artă în care elementul ludic este un factor sine qua non) este celebrat ca un joc de lumini şi umbre ce simbolizează însăşi viaţa – existenţa efemeră a omului.
Succesiunea de mişcări plastice, ritmice şi expresive ale corpului este capabilă să armonizeze orice contradicţii prin sensibilitatea şi tumultul de emoţii pe care le stârneşte. Este modalitatea prin care dansul accede la galeria artelor şi îşi dezvăluie acţiunea cathartică teoretizată de Aristotel.
Opoziţia dintre lumină şi umbră ilustrează amestecul de esenţă sacră şi profană ce caracterizează orice traseu ontologic. Interiorizată, această luptă dă naştere coregrafiei.
Fondul sonor al reprezentaţiei este asigurat de armonii muzicale japoneze şi flamenco. Consonanţa orientală şi delicateţea expresiei corporale alături de controlul perfect al respiraţiei caracteristic coregrafului de pe scena Odeonului din Bucureşti amintesc de teatrul tradiţional japonez nō (sau noh) în care mişcările sunt supravegheate foarte riguros tocmai pentru semnificaţia cu care este înzestrat fiecare gest. Dansul transpus în limbaj devine astfel poezie a spiritului, un imn închinat emoţiei.
Imaginile video proiectate în timpul spectacolului subliniază capacitatea simbolizatoare a dansului: de la valurile mării (ce semnifică efemeritatea existenţei umane dar şi forţa regeneratoare a apei) la autostrada nesfârşită (viaţa văzută ca un drum ascensional către divinitate).
Umbra este, pe de o parte, ceea ce se opune luminii, iar pe de alta, însăşi imaginea lucrurilor trecătoare, ireale şi schimbătoare („Dicţionar de simboluri” de Jean Chevalir şi Alain Gheerbrant). Dispariţia umbrei (a tuturor acţiunilor legate de efemeritatea fiinţei omeneşti) este condiţia ce asigură nemurirea. Lumina se foloseşte de contrastul cu întunericul (umbrei) pentru a-şi expune strălucirea, valenţele cognitive şi întregul inventar sugestiv.
Prin intermediului mediului expresivităţii corporale, Răzvan Mazilu reuşeşte incredibila metamorfoză a umbrei în lumină. Coregraful ne invită la un spectacol al purificării (prin alchimia sentimentelor) ce reuşeşte să smulgă un crâmpei de eternitate destinat contopirii cu pâlpâirea divină a sufletului.
FOTO: Teatrul Odeon
-ro.png)
