ASLUB

Mult aşteptata peliculă cinematografică regizată de Tim Burton poartă amprenta incontestabilă a „maestrului” ce a încântat cinefilii cu producţii fabuloase: „Edward Scissorhands” (1990), „Sleepy Hollow” (1999), „Charlie and the Chocolate Factory” (2005), „Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street” (2007) etc.

Tim Burton şi-a obişnuit admiratorii cu inventarul său „magic”: decoruri fastuoase, o atmosferă apăsătoare, sinistră, misterioasă, detalii semnificative, o lume plină de semnificaţii simbolice, machiaje excentrice, alegerea celor mai buni actori pentru a da viaţă personajelor imaginate de el etc. La fel ca poemele create de el (traduse în româneşte de Marius Chivu şi grupate în volumul intitulat „Melancolica moarte a Băiatului-stridie şi alte istorii”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009), filmele lui Burton „reuşesc să fie deopotrivă copilăreşti şi sofisticate, împletind inocenţa cu macabrul”, după cum titra „New York Times”.

Folosind ca punct de plecare textele create de matematicianul, logicianul şi scriitorul Lewis Carroll - „Alice΄s Adventures in Wonderland” (1865) şi „Through the Looking-Glass, and What Alice Found There” (1871) care include şi poemul „Jabberwocky” - regizorul american şi-a „dezlănţuit” imaginaţia pe ecran. Din păcate cele 108 minute ale derulării scenelor nu au permis dezvoltarea tuturor intrigilor şi personajelor lui Carroll. Totuşi, dialogurile dintre Pălărierul nebun şi Regina Roşie sunt momente cheie ale acţiunii – prilejuind reîntâlnirea dintre Johnny Depp şi Helena Bonham Carter – ambii fiind maeştri incontestabili ai deghizărilor. De fapt, povestea creionează portrete ale unor eroi aflaţi într-un proces de transformare: începând cu protagonista, Alice aflându-se înaintea pragului ce disociază adolescenţa de maturitate, devenind un adult ce îşi asumă responsabilităţi, fără să renunţe însă, la imaginaţia debordantă şi la visele ei, apoi metamorfoza prin care trece Omida Albastră (Blue Caterpillar împrumută vocea flegmatică a talentatului actor Alan Rickman – „o voce ireproşabilă care exprimă reproşuri” conform demersului ludic imaginat de Lewis Carroll) pe care o vedem la final „împodobită” cu splendide aripi de fluture sau chiar Pălărierul nebun (interpretat excelent de Johnny Depp prin accent, mimică, gestică, machiaj – un rol intepretat cu cea mai obişnuită dezinvoltură, care i se potriveşte de minune şi pe care îl va adăuga cu siguranţă în galeria proprie de personaje memorabile) care părăseşte lumea absurdă (nebună) în care îşi petrece timpul (element esenţial pentru creatorul lui Alice) pentru a interveni benefic în lupta dintre Alice şi Regina Roşie – suverană despotică şi malefică ce manifestă o plăcere patologică pentru execuţii.

Declarând cu prilejul unui interviu că „întotdeauna i-au plăcut personajele stranii”, Tim Burton potenţează importanţa Pălărierului nebun în desfăşurarea acţiunii, apariţia lui înclinând (poate) balanţa spre succesul producţiei cinematografice.

Povestea lui Alice şi-a conservat parfumul seducător al fanteziei şi exercită şi azi aceeaşi fascinaţie cu care a fost înnobilată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

FOTO: Walt Disney Pictures