Deprecated: Assigning the return value of new by reference is deprecated in /home/aslub/domains/aslub.ro/public_html/plugins/system/myApiConnect.php on line 71
„În container”, Teatrul Odeon, 19 februarie, 2010, ora 19.00 - ASLUB

ASLUB

„În container”, Teatrul Odeon, 19 februarie, 2010, ora 19.00

Email Imprimare PDF

Afis In ContainerPremiera spectacolului „În container” (regia Cristian Ban) s-a „desfăşurat” pe 21 noiembrie 2009 la Teatrul Odeon din Bucureşti. Cu nouă luni înainte de premieră, spectacolul – lectură omonim a fost inclus în proiectul „Dramaturgi de azi la Odeon”, realizat de fundaţia „Camil Petrescu” cu sprijinul Teatrului Odeon, acesta fiind primul contact al piesei scrise de Constantin Cheianu cu publicul românesc - contact desfăşurat sub auspicii favorabile.

Piesa de teatru transpune pe scenă o realitate crudă, atestată istoric - destinul tragic al emigranţilor moldoveni ce aspiră la o existenţă decentă într-o ţară din Occident. Speranţa într-o viaţă mai bună face posibilă întâlnirea celor trei protagonişti: Igor, Viorel şi Sergiu. Se poate observa un contrast puternic între Igor (personaj ce rămâne fidel concepţiei sale despre viaţă şi prietenie) şi perechea Viorel – Sergiu. Aceştia din urmă „ţes” (fiecare pentru propriul interes, desigur) un joc insidios, „otrăvit” cu elemente ale meschinăriei, profitând de pe urma naivităţii mai tânărului Igor (aflat la prima tentativă de emigrare ilegală). Fiecare dintre cei trei protagonişti îşi spune propria poveste – avem de-a face cu o triplă destăinuire, din păcate, însă două dintre ele se află în opoziţie cu faptele naratorului...

Dezechilibrul piesei transpare prin „developarea” ‹şablonului› personajelor – 5 personaje masculine şi un singur personaj feminin (mama lui Igor) - şi are rolul de a anunţa un final dramatic. Din acelaşi inventar al instabilităţii face parte şi decorul modern al spectacolului realizat de Cristina Milea (în special tabla de şah verticală plasată în mijlocul scenei – sugestie pentru „homo ludens”  - pe care sunt înşirate nume ale oamenilor cu acelaşi destin ca acela al protagoniştilor piesei şi care devine un fel de „catalog al emigranţilor ilegali în Occident”) dar şi jocul de lumini de pe scenă: se trece în mod „brutal” de la  o lumină fluorescentă revelatoare spre o lumină ce se obnubilează (în special spre finalul piesei).

Obscuritatea este şi un simbol al spaţiului claustrant al containerului – mijloc de transport destinat să asigure deplasarea spre „paradisul” occidental.

Subiectul piesei de teatru se bazează pe fapte reale, Constantin Cheianu încercând să înfăţişeze publicului destinele celor trei personaje pentru care oglinda se metamorfozează în spectatorul-receptor al piesei de teatru.

FOTO: Teatrul Odeon

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Abonare noutati

Adresa ta de email:

Trimite acest articol pe Facebook

Autentificare



Parteneri educaționali

Lume Buna - Partea frumoasa a lumii din jurul tau

LEAP

TopUB


Ești aici: Acasă Evenimente culturale „În container”, Teatrul Odeon, 19 februarie, 2010, ora 19.00