ASLUB

În reprezentaţia găzduită de Teatrul Metropolis din Bucureşti, regizorul László BOCSÁRDI dezvăluie o viziune neconvenţională asupra capodoperei shakespeariene, “Hamlet, prinţ al Danemarcei”.

Decorul minimal şi costumele simple sunt menite să pună accentul pe interpretarea textului, măiestrie histrionică. Doi dintre actorii producţiei regizată de László BOCSÁRDI erau deja familiarizaţi cu “Hamlet” de William Shakespeare: Sorin Leoveanu a intepretatat rolul principal în piesa “Hamlet” regizată de Vlad Mugur la Teatrul Naţional din Cluj în anul 2001, iar Marius Stănescu a câştigat în 2007 Premiul pentru cel mai bun actor, distincţie acordată de UNITER pentru rolul lui Hamlet din piesa “Hamletmachine” regizată de Dragoş Galgoţiu la Teatrul Odeon.

Sub deviza “lumea e o scenă”, spectatorul este invitat să se apropie de personaje şi de text. El devine cititorul pentru care lectura este o profesie şi practică o critică de identificare teoretizată de Georges Poulet în “Conştiinţa critică” (1969). Textul – piesa de teatru, în cazul nostru - este o lume (cum declara Roland Barthes în “Plăcerea textului”), iar Shakespeare scriind acest text a dizolvat universul şi l-a recompus prin coregrafia penei sale deasupra unei neînsemnate foi de hârtie.

Apropierea spectatorului/cititor de textul shakespearian se face prin intermediului unei biblioteci impunătoare (decorul nelipsit al piesei) – amfitrion al personajelor şi al spectatorilor.

Biblioteca este un tezaur ce simbolizează cunoaşterea. Prin intermediul ei, reprezentaţia modernă a lui “Hamlet” ne invită la o cunoaştere de sine. În piesă se intersectează scenele în care biblioteca este un simplu corp de mobilier cu destinaţie practică cu cele în care apare o transformare a lemnului: acesta e împodobit cu oglinzi.

Oglinzile dilată spaţiul, prefăcându-l în infinit şi anulează barierele temporale. Astfel, ea reflectă imaginea personajelor în plan principal apoi imaginea spectatorului în plan secundar, printr-o punere în abis. Mediul translucid, şi seducător al sticlei este o poartă a universului literar care îmbină realitatea cu ficţiunea şi susţine jocul actorilor.

Spectacolul poate fi considerat o progresie “regresivă”: ficţiunea se răsfrânge în realitate.

Biblioteca din “Hamlet” dezvăluie şi în acelaşi timp ascunde preeminenţa realităţii sub bagheta unui regizor care îşi foloseşte cu subtilitate prerogativele demiurgice.

FOTO: Teatrul Metropolis