ASLUB

Produs de: BBC (corporaţie britanică binecunoscută pentru fidelitatea ecranizărilor)

Regia: Julian Jarrold (cunoscut şi pentru „Becoming Jane” şi „Brideshead Revisited”)

Ecranizare distinsă cu:

RTS Television Award pentru cel mai bun sunet (Richard Manton, Peter Smith, Bernard O′Reilly, Terry Brown), cel mai bun decor (Alice Normington) şi cea mai bună imagine (David Odd)

Premiul BAFTA pentru cele mai bune costume (Odile Mireaux)

Distribuţie: Ioan Gruffudd, Justine Waddell, Charlotte Rampling

TITLUL

Romanul „Marile speranţe” poate fi considerat o căutare a adevăratelor valori care nu aparţin ierarhiei sociale, ci forului lăuntric al omului, izvor al sentimentelor.

Pip visează în secret să devină un domn distins şi rafinat (un gentleman), nu un fierar, aşa cum credeau toţi că va deveni. Atunci când o întâlneşte pe misterioasa domnişoară Havisham şi pe vanitoasa nepoată a acesteia, Estella, el are certitudinea că visul său va deveni realitate.

„Marile Speranţe” (1861) face parte alături de „Prietenul nostru comun” din grupul romanelor târzii ale lui Charles Dickens (1812-1870). Este un text întunecat în sensul unei „înstrăinări sociale”[1]. În centrul acţiunii se află orfanul Pip care percepe viaţa ca fiind o „luptă universală în arena Londrei, oraşul modern”[2]. Tema romanului este profund socială: „chestionarea condiţiilor de bază ale vieţii în perioada Victoriană, ale privilegiilor de clasă şi ale efectului capitalismului”[3].

Intriga este centrată în jurul personajului Magwitch şi este „o emblemă a capacităţii lui Dickens de a surprinde probleme sociale fundamentale: extinderea colonială din secolul al 19-lea şi asuprirea claselor sociale inferioare”[4].

„Marile Speranţe” este un Bildungsroman deoarece prezintă creşterea şi dezvolarea unui singur personaj, Philip Pirrip, cunoscut drept Pip.

Pe tot parcursul peliculei este prezent sentimentul de înstrăinare simbolizat de terenul sălbatic şi neprimitor unde locuieşte Pip şi unde îl întâlneşte pe Magwich – personajul cheie al romanului. Stolul de raţe sălbatice care traversează cerul în primele secvenţe este o invitaţie la evadare. Eroul va accepta invitaţia de a părăsi locul natal pentru Londra, oraşul modern. Pip este educat în Londra cu ajutorul unui protector care preferă să rămână anonim.

Întâlnirea cu Estella, idealul feminin al lui Pip, are loc în conacul Setis – o casă gotică  înspăimântătoare, atemporală, înconjurată de o grădină neglijată, plină de buruieni, cu aspect sălbatic, acoperită de iederă. Camera lui Miss Havisham este plină de ceasuri stricate, fiecare indicând o altă oră şi de rochii scumpe expuse ca într-un muzeu. Miss Havisham poartă o diademă scumpă, o rochie de mireasă zdrenţuită, e înfăţişată ca o regină a unui popor inexistent, artificial, inanimat. Conacul e plin de pânze de păianjen. Miss Havisham reprezintă clasa aristocrată în ruină. Sala de bal pare neatinsă de câteva decenii. În fiecare cameră ard lumânări în contrast cu praful şi cristalurile, cu pânzele de păianjen. Miss Havisham pare desprinsă dintr-un tablou, are un baston regal dar supuşii nu există. Este un personaj care se află în afara timpului, rupt de semnificaţia temporală obişnuită, o victimă a speranţelor înşelate, a logodnicului care nu apare în ziua nunţii. Miss Havisham semnifică puterea clasei aristocrate aflată în scădere sub presiunea capitalismului tentacular.

Pip cunoaşte cele două lumi: lumea celor umili şi lumea nobililor care îl atrage prin strălucirea ei. El se află undeva la graniţa dintre cele două lumi fără să fie capabil să se integreze în niciuna din ele – este nepotrivit pentru fiecare univers.

Drummle este un personaj construit în contrast cu Pip. El este brutal, grosolan şi impertinent, dar moştenitor al unei mari sume de bani şi acceptat de Estella ca soţ în ciuda nepotrivirii de caracter a celor doi. Pe palierul opus se află Pip, sensibil, manierat şi amabil, refugiat undeva în mirajul speranţelor unui viitor strălucit. El descoperă superficialitatea care se ascunde în spatele aparentei străluciri a clasei nobile. Căutarea adevărului îl ajută să înţeleagă că nobleţea omului se află în suflet, nu în faima adusă de avere.

Exponentul clasei modeste este Abel Magwitch, proscrisul, condamnatul, evadatul care îi inspiră teamă lui Pip. Treptat Magwitch are posibilitatea de a-şi dezvălui adevăratul chip: este capabil de sacrificiu şi iubire. În fond este vorba despre chipul dublu – cel negativ conturat de societatea opresivă şi cel pozitiv zugrăvit de faptele sale. Cele două valenţe sunt sugerate de patronimul şi prenumele personajului. Pe de o parte, Abel ne aminteşte de fiul cel bun al lui Adam şi al Evei, înfăţişat în Geneza biblică. Substantivul „witch”, parte a numelui de familie are conotaţie negativă fiind asociat cu figura vrăjitoarei, „femeia despre care se presupune că a făcut pact cu diavolul sau cu spiritele malefice cu ajutorul cărora este capabilă să îndeplinească ritualuri supranaturale”[5]. Numele personajului îşi atestă apartenenţa la etimologia substantivului „vrăjitoare”, semnificând latura sa vicioasă dar şi misterul care înconjoară personajul şi care îl aşează pe drept în centrul naraţiunii.

Nepoata lui Miss Havisham, Estella, nu e capabilă de iubire; ea refuză mariajul cu Pip deoarece nu se ridică la nivelul aşteptărilor lui. Pip, care îşi doreşte o căsătorie întemeiată pe sentimente de dragoste, simte că nu aparţine nici clasei aristocrate nici meseriei de fierar. El este un exilat, un dezrădăcinat, asemenea lui Magwitch.

Charles Dickens ţese cu măiestrie o canava literară a societăţii englezeşti victoriene care  se confruntă cu răsturnarea valorilor. Conform acestui corolar sunt fireşti impulsurile generate de nesiguranţă şi instabilitate care domină personajele. Eroii care descoperă că sunt marionete ale unei societăţi străine preocupată doar de asigurarea bunurilor materiale se retrag departe de cercurile vicioase ale ierarhiei sociale şi preferă să trăiască izolaţi pentru a-şi păstra valoarea lăuntrică. Este drumul pe care îl aleg Pip şi Estella (divorţată de Drummle) în finalul deschis (un element modern în proza lui Charles Dickens, care capătă contur precis un secol mai târziu, în fascinanta proză din Postmodernism) al romanului.

BIBLIOGRAFIE

1. Jordan, John - The Cambridge Companion to Charles Dickens, Cambridge University Press, Cambridge, 2006
2. http://dictionary.reference.com/browse/witch