ASLUB

Regia: Susanna White

Distribuţie: Ruth Wilson

Toby Stephens

 

Data lansării: 21 Ianuarie 2007

Produs de BBC (British Broadcasting Corporation)

Premii:

• Bafta TV Award pentru cel mai bun machiaj (Anne Oldham)

• Emmy – pentru decor (Patrick Rolfe)

                      pentru costume: (Andrea Galer)

 

“Jane Eyre” este ecranizarea romanului omonim scris de cea mai mare dintre surorile Brontë, Charlotte (1816-1855). Romanul ne înfăşişează povestea unei tinere înzestrate cu două trăsături fundamentale: integritate şi perseverenţă.  Eroina se confruntă cu multe pericole şi opresiuni dar supravieţuieşte graţie unui caracter de luptătoare într-o naraţiune despre singurătate, dorinţă de independenţă, intimitate şi aventură. “Jane Eyre” este un text canonic din secolul al XIX-lea, iubit de generaţii de cititori.

Prima ediţie publicată sub pseudonimul Currer Bell a purtat subtitlul “o autobiografie” . Ca orice capodoperă, “Jane Eyre” sfidează filiaţia epică unică: textul poate fi considerat atât roman de dragoste cât şi roman gotic sau Bildungsroman. “Jane Eyre” a fost editată pentru prima oară în octombrie 1847 de Smith, Elder & Company şi a fost primul text tipărit al surorilor Brontë. Cea de a doua ediţie a romanului a fost însoţită de o prefaţă în care Charlotte dedica romanul lui W. M. Thackeray (1811-1863), romancier englez din secolul al XIX-lea cunoscut mai ales pentru opera “Bâlciul deşertăciunilor” (1848).

Romanul subscrie la tradiţia gotică prin accentele de teroare pe care autoarea le atribuie acţiunii zugrăvite în roman, surorile Brontë fiind “cititoare avide ale Blackwood's Magazine”[1] (1817-1980) revistă cunoscută pentru textele de factură gotică pe care le publica în perioada victoriană şi care au servit drept sursă de inspiraţie pentru mulţi scriitori din acele timpuri.

Pelicula a reuşit foarte bine să surprindă atmosfera victoriană, cadrul social şi religios dar şi constrângerile şi libertăţile pe care le presupun relaţiile dintre îndrăgostiţi. Acţiunea se defăşoară într-un loc sălbatic: Thornfield, conacul lui Edward Fairfax Rochester. Toponimul se traduce “câmpul de spini” şi reliefează caracterul rebel al celor doi protagonişti. Spinul evocă ideea “de obstacol, de piedici, de apărare exterioară”[2], provoacând teamă şi repulsie, dorinţa de a te îndepărta. Thornfield Hall devine tărâmul propice pentru o poveste de dragoste ce aminteşte de eposul basmului dar şi adăpost pentru întâmplări stranii. Filmul dezvăluie o iubire care înfrânge fantomele trecutului, prejudecăţile, diferenţele de clasă şi care conduce acţiunea spre un epilog fericit.

 

Thornfield Hall se defineşte prin tăcere, obscuritate, atmosferă stranie şi copleşitoare  a  încăperilor. Eşarfa roşie de la etajul al treilea – cea care stârneşte curiozitatea lui Jane dar îl convinge pe Rochester să se încăpăţâneze să păzească secretul cu o şi mai mare îndârjire – este un preambul pentru flăcările care vor nimici conacul imediat după ce Jane îl părăseşte pe Edward Rochester. Este momentul în care focul – simbol cu dublă valenţă trece de la aspectul său pozitiv de sursă de căldură la cel negativ, cu valoare distructivă.

Dacă ecuaţia diegetică prescrie Thornfield Hall ca simbol al amintirilor dureroase din tinereţea lui Rochester, valoarea negativă a flăcărilor este răsturnată. Focul semnifică în acest caz purificarea sau distrugerea unui trecut tarat şi înlătură obstacolul care făcuse imposibilă căsătoria dintre Jane şi Edward de Rochester. Thornfield Hall este înlocuit de conacul Ferndean („valea cu ferigi”) iar perspectiva devine senină şi optimistă.

 

Portretul stăpânului de la Thornfield Hall este misterios: iniţial zugrăvit de doamna Alice Fairfax, intendenta conacului, astfel: Domnul Rochester este „ciudat, un stăpân foarte bun, are o fire desăvârşită; totuşi, nu îl pot înţelege pe deplin, nu poţi fi sigur dacă glumeşte sau e serios...”[3]

Treptat, Jane descoperă în Rochester spiritul ei îngemănat, mândrul nobil destăinuindu-se tinerei guvernante care îl cucereşte cu ajutorul minţii ei neobosite, sincerităţii şi temperamentului pasional.

Cu ocazia primei întâlniri dintre Jane şi stăpânul de la Thornfield Hall, domnişoara Eyre descoperă că Rochester are un temperament năvalnic. Pe când Jane se plimba prin văile ceţoase din jurul conacului, Edward Rochester apare brusc din spatele colinei încremenite; el este un personaj sibilinic şi impetuos. Poate fi asemănat şi cu soarele ce răsare peste dealurile învelite în vălătuci de ceaţă pentru a le încălzi cu strălucirea lui pentru că Jane în clipa întâlnirii se îndrepta spre răsărit. Rochester este soarele care răsare în amurg, dezlănţuind viforos lumina lui în inima tinerei.

Fizionomia lui Rochester este creionată de Jane cu ocazia primei întâlniri: „avea o faţă întunecată cu trăsături aspre, o frunte încruntată; ochii plini de mânie şi îndărătnicie, vârsta de aproximativ 35 ani; încruntarea şi asprimea călătorului m-au făcut să mă simt în largul meu”[4] – mărturiseşte eroina.

Calul lui Rochester alunecă pe gheaţă. Jane intră în viaţa lui într-un mod brutal, întâlnirea lor este violentă. El îşi scrânteşte glezna. Amândoi sunt marcaţi în urma întâlnirii: Jane prin vorbele aspre pe care i le adresează Rochester şi prin comportamentul lui grosolan iar stăpânul de la Thornfield Hall prin accidentul cauzat de apariţia bruscă a domnişoarei Eyre în drumul său.

Întâlnirile dintre cei doi se produc în special pe înserat deoarece lumina din sufletele lor străluceşte minunat în contrast cu  întunericul nopţii.

Portretul lui Rochester este dezvăluit treptat. Cu prilejul celei de a doua întâniri, Jane desluşeşte cu ajutorul strălucirii focului „trăsăturile lui colţuroase, neechilibrate, lipsa de graţie, asprimea chipului”, „excentricitatea purtării lui” – spune Jane „era incitantă; eram curioasă să văd ce va urma”[5].

Asprimea caracterului lui Rochester nu o cenzurează şi nici nu o intimidează pe Jane; dimpotrivă, o face să se simtă în largul ei din moment ce nu o obligă la nimic (la maniere elegante).  Jane descoperă că stăpânul conacului este un spirit liber şi rebel, la asemenea ei.

Filmul urmează descrierile din text: scenele sunt întunecate, misterioase, atmosfera este gotică. Accentele gotice risipite în text au scopul de a creşte gradul de mister şi de a intensifica teama. Mai mult decât atât, goticul exprimă în Jane Eyre “partea întunecată a sentimentelor şi a personalităţii”[6].

 

Jane Eyre (RUTH WILSON)

Romanul “Jane Eyre” poate fi considerat un tablou critic al ierarhiei sociale din Anglia Victoriană. Charlotte Brontë explorează poziţia socială complicată a guvernantei. La fel ca Heathcliff din “Wuthering Heights” (unicul roman de Emily Brontë), Jane este exponenta unei clase ambigue care devine “o sursă de tensiuni pentru personajele din jurul ei. Manierele lui Jane, rafinamentul intelectual şi educaţia ei sunt egale cu ale reprezentanţilor aristocraţiei pentru că guvernantele din perioada victoriană erau etichetate la fel ca academicienii din acele timpuri şi posedau cultura clasei aristocrate”[7].  Confruntarea dintre Jane şi clasa nobilă (reprezentată de familia Ingram, cu precădere) persiflează gustul pentru lux al doamnelor de rang înalt, preţiozitatea, superficialitatea sufletească şi maliţiozitatea gratuită a filosofiei lor ontologice.

Integritatea lui Jane este pusă la încercare pe parcursul operei. Orfană încă din copilărie, ea se simte exilată şi ostracizată; tratamentul agresiv aplicat de verişorii ei şi de mătuşa Reed îi exacerbează sentimentul de alienare. Temându-se că nu va simţi niciodată adevăratul înţeles al căminului şi al societăţii, Jane simte nevoia să aparţină unui anumit loc, “să simtă prezenţa unei persoane cu care să fie înrudită sau măcar cu care să se asemene. Această dorinţă este destinată să tempereze nevoia la fel de intensă de libertate şi autonomie”[8] .

Firea pasională a lui Jane prezintă înclinaţie spre fantastic şi imaginaţie debordantă destinată să suplinească asprimea vieţii. Farmecul eroinei se află în lumea ei interioară  - cea care îl fascinează pe Rochester.

Spectatorului i se dezvăluie complexitatea dramatică a vieţii interioare a lui Jane Eyre prin vise şi ocurenţe supranaturale. “Apariţiile supranaturale pot fi înţelese ca manifestări exterioare ale proceselor lăuntrice. Vocea lui Rochester auzită de la o distanţă mare – vocea care o cheamă alături de el şi care o eliberează de sub controlul inexorabil al lui St John Rivers este nefirească prin puterea ei telepatică dar funcţionează ca un mod de a legitima dorinţa lui Jane de a se întoarce la el”[9].

Edward Rochester (TOBY STEPHENS)

Rochester este un personaj romantic, byronian, are un temperament năvalnic,  dispune de o doză neobişnuită de eroism şi este spirit rebel. El este erou damnat, brutal şi răzvrătit.

Cu o purtare severă şi o înfăţişare nu tocmai arătoasă, Edward Rochester câştigă inima lui Jane Eyre pentru că ea simte că au suflete similare şi pentru că este prima persoană din viaţa ei care îi oferă dragoste şi un adevărat cămin.

Deşi el este superior lui Jane din punct de vedere social şi economic, tânăra guvernantă este egalul intelectual al lui Rochester. După mariajul întrerupt, Jane se dovedeşte a-i fi superioară lui Rochester şi pe plan moral.

Stăpânul de la Thornfield Hall regretă libertinajul din tinereţe. Jane se va căsători cu Rochester după ce a dobândit avere şi familie şi după ce a fost la un pas de a renunţa total la pasiune (prin mariajul pe care i-l propune Rivers).

 

Filmul conturează fidel romanul lui Charlotte Brontë orientând acţiunea prin apelul la motivul opoziţiei foc şi gheaţă dar şi prin personajul -cheie  ocultat şi dezvăluit care ţine loc de călăuză epică : Bertha Mason, soţia lui Rochester.

 

Foc şi gheaţă

Focul are o dublă valenţă: caracter distructiv, fiind o forţă nimicitoare şi caracter benefic, oferind căldură şi purificare.

Aceste motive apar pe parcurul întregului roman. Primul reprezintă pasiunea lui Jane, furia şi mintea ei iar cel de al doilea simbolizează forţele opresive care încearcă să distrugă vitalitatea eroinei. Focul poate fi şi o metaforă pentru Jane deoarece naraţiunea o asociază în mod repetat cu imagini ale focului, strălucirii, căldurii. Putem recunoaşte minţile asemănătoare cu cea a lui Jane prin asocierile lor cu focul, de exemplu Edward Rochester (“prezenţa lui într-o cameră răspândea mai multă lumină decât cel mai strălucitor foc”[10] .)

Pe de altă parte, gheaţa şi frigul simbolizează dezolarea şi singurătatea care o copleşesc pe Jane Eyre. Focul şi gheaţa laolaltă conturează sentimentul iubirii, pentru că dragostea – oximoronul desăvârşit - înseamnă deopotrivă încântare, tulburare şi durere.

 

Bertha Mason

Împiedică fericirea lui Jane dar este şi un “catalizator al puterii de autocunoaştere a lui Jane”. Misterul din jurul Berthei stabileşte suspansul şi teroarea naraţiunii şi a atmosferei. Bertha aminteşte în mod constant de libertinajul din tinereţea lui Rochester.

Poate fi interpretată ca “o manifestare a sentimentelor din subconştientul lui Jane , al furiei pe care o manifestă împotriva normelor impuse de societate şi de sex. Jane nu îşi manifestă furia, însă Bertha o face. Ea pare să fie manifestarea exterioară a focului care arde în interiorul lui Jane. Bertha exprimă sentimentele pe care tânăra guvernantă trebuie să le ţină sub control”[11]. Bertha şi Jane sunt personaje construite prin contrast: caracteristicile care îi lipsesc lui Jane sunt accentuate în personalitatea Berthei şi invers.

 

Pelicula dezvăluie forţa pasiunii dintre Jane şi Rochester prin coregrafia privirilor. Iniţial, Edward Rochester nu o priveşte pe Jane în mod direct, ci doar din profil. Privirea furişă are caracter seducător şi demonic. Rochester şi Jane se privesc în mod direct începând cu cea de a treia întâlnire, în grădina de la Thornfield Hall, sub razele piezişe ale soarelui. Inocenţa tinerei şi privirea ei senină smulg secretele îngropate adânc în inima semeţului aristocrat. Privirea se metamorfozează, se “umple de toate pasiunile sufletului şi e dăruită cu putere magică ce-i conferă o eficienţă înspăimântătoare”[12].  Ochiul “meduzează” (aşa cum spunea Pascal Quignard) şi seduce. Jocul privirii nu îl “dezvăluie doar pe cel care priveşte ci şi pe cel care este privit atât lui însuşi cât şi observatorului”[13]. Înainte de a se decoperi în oglindă (scenă cheie a peliculei, ghid pentru descoperirea iubirii), Jane se descoperă în privirea lui Rochester. Este prima oară în viaţa ei când se simte admirată şi preţuită, tratată cu condescendenţă.

Ochiul este mediul pasiunii iar “privirea celuilalt devine o oglindă care reflectă două suflete”[14]. Împletirea privirilor îndrumă spiritele unul spre celălalt şi le dezvăluie tainele, ajutând sufletele pereche să se recunoască.

“Jane Eyre” este povestea unei căutări a iubirii. Eroina nu caută doar iubire romantică ci şi sentimentul de a fi apreciată, de a şti că aparţine unui anumit loc. Se luptă adesea cu moartea însăşi iar triumful ei este acela de a rămâne în viaţă şi de a-şi păstra neschimbate comorile imuabile ale sufletului.

 

SURSĂ FOTO: http://www.google.ro

 

BIBLIOGRAFIE

 

Brontë, Charlotte – Jane Eyre, traducere de Mirella Acsente, Editura Adevărul Holding, Bucureşti, 2009

 

Glen, Heather - The Cambridge Companion to The Brontës, Cambridge University Press, Cambridge, 2007

 

Hogle, Jerrold – The Cambridge Companion to Gothic Fiction, Cambridge University Press, Cambridge, 2007

 

Chevalier, Jean şi Gheerbrant, Alain – Dicţionar de simboluri, mituri, vise, obiceiuri, gesturi, forme, figuri, culori, numere (vol 1,2,3), Bucureşti, Aramis, 1993

 

http://www.sparknotes.com/lit/janeeyre/characters.html 

http://www.sparknotes.com/lit/janeeyre/themes.html