ASLUB

Unii... alţii (aceştia dimpotrivă) s-au grăbit să găsească în aşezarea geografică a României justificări ale unei disfuncţionalităţi, ale întârzierilor, ale nepotrivirilor de tot soiul din parcursul acestei ţări. Unele se susţin, altele...dar povestea-i lungă, şi vinul puţin.

Despre fericite (de data aceasta) poziţionări este însă vorba în legătură cu evenimentul de astăzi. Şi pentru a profita de ele, nu e nevoie decât de o stabilire a priorităţilor. Pentru cei având conştiinţa exacerbată - Universitatea (cu variaţiunile Edgar Quinet sau Pitar Moş). Nu departe, pentru aceia care vizează profunzimile (sau care pur şi simplu nu au mai găsit cartea la împrumut),este BCU-ul (evitând mania abrevierilor pre-revoluţionare - Biblioteca Centrală Universitară), iar pentru pretenţioşii nemulţumiţi de cafeaua şi brioşele bufetului de aici - exact la o aruncătură de suliţă (eh, nu chiar de unşpe coţi - că unul e Ahile) se află Spring-Time, cu "drăguţe" oferte şi salată la 6.5 lei. Iar pentru cei cu entuziasmul recăpătat, astăzi s-a putut degusta lansarea cărţii lui Dan C. Mihăilescu - Şi aşa mai departe? - găzduită de Librăria Humanitas Kretzulescu. Aceasta situată în acelaşi strâns perimetru central.

Cei care, însă, mai păstrează din suflu, vor fi putut să le ajungă pe toate.

Noua carte a lui Dan C. Mihăilescu este o colecţie de articole semnate de acesta, între anii 2008 şi 2010 şi realizează o imagine a unei bune părţi a literaturii române (culturii, în general, de altfel) din această perioadă, inserând trimiteri către realităţile de dinainte de 1989 şi la felul cum acestea se proiectează în actualitate. Aşa cum autorul însuşi afirmă, începutul pare destul de fatalist - se pune sub semnul întrebării viaţa literară românească - dar referinţele de pe ultima copertă şi cele prezentate la această lansare anunţă o echilibrare a situaţiei.

Participanţi la discuţie au fost Dan C. Mihăilescu şi Gabriel Liiceanu - directorul editurii Humanitas, unde a apărut cartea. Discursul acestuia din urmă a fost unul care a plecat retrospectiv de la prima întâlnire cu scriitorul Dan C. Mihăilescu, a trecut prin scurta expunere a traseului său profesional, şi prin mărturisirea admiraţiei pentru acesta, încheindu-se cu aprecieri asupra cărţii, care, spune Liiceanu, reflectă polimorfismul autorului, vesel-caragialian dimineaţa şi profund, meditativ (cioranian) către seară. Trecând peste uşoara exagerare a cantităţii elogiilor, s-a putut recupera din cele rositite reala apreciere pe care Gabriel Liiceanu o are faţă de interlocutorul său; iar normalitatea cu care criticul a primit aceste cuvinte (fără fâstâceli de preşcolar sau temenele compensatorii) arată calitatea oamenilor veniţi în faţa noastră şi sporesc bucuria de a putea fi nu doar contemporani cu ei, dar la o distanţă de doar câteva scaune.

Răspunsul pe care Dan C. Mihăilescu l-a dat gazdei sale a confirmat talentul său oratoric (măruntele piedici fonologice, departe de a deranja, stilizau discursul, îl făceau mai personal) şi au adus zâmbete pe feţele celor prezenţi (iar cei care nu şi-au putut coborî colţurile buzelor pe tot timpul lansării, eh, ghinionul lor, au ratat diversitatea expresiei). Confirmând dubla pasiune pentru spiritul balcanic şi pentru mişcarea literară din jurul anul '27, mărturisind că nu regretă aparenta risipire în gazetărie, în defavoarea "marilor sinteze", exprimându-şi nostalgia după nişte ani trecuţi, dar nu datorată sistemului defect, ci unei exuberanţe şi vitalităţi a vieţii literare (când se citea "vinovat" pe sub masă, când se disputau amoruri şi se inversau dimensiunile paharelor pentru votcă şi apă), Dan C. Mihăilescu a reuşit să trasmită încântarea unui om mulţumit cu traseul existenţei sale şi cu alegerile făcute. Fără a nega interesul pentru "pivniţele" literaturii, acela de a o vedea în budoarul său, umblând în şosete şi capot de casă (dar echilibrând imaginea cu profesionalismul dovedit în cărţi şi la emisiunea sa TV), scriitorul îşi exprimă plăcerea (molipsitoare) pentru lectură şi puternica identificare cu ilustraţia primei coperte; aceea, spune el, este portretul său: o pereche de ochelari pe un teanc de cărţi şi aburul care se ridică dintr-o ceaşcă de cafea.

Coborând pe Victoriei către staţia lui 336 nu poţi decât să fii recunoscător apropierilor; geografice, temporale, culturale, profesionale, umane. Şi, pentru ultimele, să îi dai dreptate autorului lui Lysis, căci "că ceea ce ne este apropiat prin natură, se pare că trebuie să ne fie şi prieten".

Sursă foto: www.onlinegallery.ro