ASLUB

 Joi, 6 mai 2010, actorii Teatrului de Comedie au oferit propriul răspuns la această întrebare. Pornind de la textul dramaturgului francez, Cristian Juncu a pus în scenă o piesă care îl dezvăluie pe Harpagon dintr-o altă perspectivă – nu ca un personaj plat, emblemă a zgârcitului cronic, ci în tensiunea sentimentelor contradictorii: grija pentru economii, pentru copii (deşi manifestată într-o manieră ce o contrazice) şi dragostea pentru „Prinţesă”.

Avarul îndrăgostit, regizat de Vlad Massaci, îi aduce pe scenă pe actorii Ion Chelaru, Bogdan Cotleţ, Dorina Chiriac, Dragoş Huluba (întâlnit într-o variantă oralizată a personajului masculin din Rencontres), Dan Tudor, Laura Creţ, Şerban Georgevici, Mirela Zeţa, Dan Rădulescu, Angel Popescu, Domniţa Iscru şi Ecaterina Ţugulea.

Încă de la prima secvenţă este sugerată îndepărtarea de firul dramatic clasic: personajele ies şi intră în scenă, purtând costumaţii care le plasează fie într-un spaţiu intim al dormitorului, fie într-unul al dezechilibrului mental. Imaginea pare să se aşeze, să îşi creeze un traseu de interpretare, când este deodată întreruptă de schimbarea planului de observaţie: sluga avarului se răzvrăteşte, îşi însuşeşte crezul revoluţionarilor sud-americani şi personajele cu care ne obişnuiserăm sunt înlocuite cu figuri ale secolului XVII, plasate şi ele într-un teatru în teatru. Personajul central devine acum Baronul – proprietarul unui teatru de duzină - şi dacă până atunci reprezentaţia era o parodie a textului lui Molière, devine oglindirea ironică a realităţii curente. Baronul este autoritatea supremă: controlează jocul actorilor săi, se implică în complotul fiilor asupra tatălui amorezat, fiind totodată şi apărătorul acestuia şi-l supune pe înflăcăratul revoluţonar. Maiestru de ceremonii pe scenă, povestitor în faţa spectatorilor, Baronul se impune ca un suprapersonaj care unifică în viziune cele două planuri dramatice: ironia către canonul clasic, către tipologia nefastă a avariţiei se extinde la nivelul societăţii contemporane.

Ceea ce piesa păstrează din teatrul clasic este ideea tragicului camuflat în comic, revelată în ultima scenă a reprezentaţiei, când, după ce conflictul se rezolvă (de fapt, impersonalul se este aici înlocuit de atotputernicia financiară a Baronului), Harpagonul modern rămâne pe scena obscură, contemplându-şi singurătatea în faţa publicului. Această imagine apare în contrast cu scena iniţială, când audienţa este prinsă în jocul dramatic prin mişcarea haotică a personajelor.

Deliciul umoristic al Avarului îndrăgostit este dat de interferenţa referinţelor culturale (imnul lui Che Guevarra, cântece de Crăciun, maxime celebre şi citate lirice), de comicul de situaţie (servilismul consilierului avarului) şi de contrastul dintre replicele personajelor: „unii sunt afemeiaţi după bani!” - „sunt şi cu două feţe” - „mi-e şi scârbă de ei” - „Soarele meu!”.

 

Dincolo de unele exagerări care dizolvă omogenitatea compoziţională (apar elemente ale unei culturi de consum, fără pretenţii de interpretare), piesa a fost un succes, demonstrat prin lungile aplauze de la finalul acesteia.

 

Sursa foto: www.comedie.ro